Apar problemele şi cu Windows 7

E adevărat că 7 e mult peste XP sau Vista (lol), încă de la început, dar mai sunt erori care nu au de gând să dispară. Ştiu cum a fost XP-ul la început, l-am avut din toamna lui 2001, parcă, şi era tare greu. Eu nu-l cunoşteam, el nu mă cunoştea … era ca naiba. A fost şi aici o mare poveste cu drivele şi cu softurile, abia mergeau jocurile, era nevoie de câte un patch pentru orice. Poveştile cu Vista le ştie toată lumea deja, nu mai e nevoie să zic nimic.

Iată şi lista de probleme la care nu prea am găsit soluţii:

  • după 1-2 zile de uptime şi butonat programe highlightul din taskbar începe să faca figuri; rămân aiurea aprinse nişte icoane inactive si gata; daca le gândil puţin atunci se sting, dar o să se aprindă din nou, până la restart.
  • de vreo 2 ori mi-a făcut figura să nu se încarce logon screenul şi apărea doar cursorul; am băgat parola aşa pe nevăzute şi apoi s-a încărcat şi desktopul; ciudată treabă.
  • unele baloane cu mesaje din tray apar cu întârziere; placa de sunet mă anunţă daca am conectat ceva, de parcă eu nu ştiu, şi apare jos mesajul; genul ăsta de mesaje apar uneori mult mai târziu şi mai multe deodată.
  • încă o chestie care rămâne blocată e o fereastră în care bag parola de la wireless; dacă o bag greşit de 2-3 ori atunci rămâne o bucătă de umbră acolo; asta nu mai dispare decât dupa restart.
  • când sunt în unele aplicaţii văd cum desktopul parcă îşi dă refresh, dispar şi apar icoanele; mult şi repede. nu e chiar atât de enervant, da’ totuşi se întâmplă ceva mai dubios acolo.
  • dacă o aplicaţie moare grav atunci mi le omoară şi pe celelalte; merge fiecare aplicaţie şi meniu, chiar şi din Windows, doar cât să se mişte, în rest nu face nici una nimic; nici măcar shutdown sau restart nu mai pot da.

Acum vreo 3 ani am reuşit un uptime de peste 20 de zile cu Windows XP, fără să evit să fac ceva pe el ca să nu risc să-mi blocheze jaful. Mare lucru oricum nu făcea, da’ nici n-am avut probleme în perioada aia. Poate mai mergea câteva zile bune dacă nu îl stingeam. Trebuia să plec şi să iau PC-ul cu mine.

8 comentarii la Apar problemele şi cu Windows 7

  1. bah..e culmea cu windoswsul asta. am vorbit cu diferiti oameni care au erori diferite..e la modu unde dai si unde crapa.

  2. @Disku: … sau depinde si de om.

  3. Mda… eu inca mai raman pe XP 1 an ,poate chiar 2 sau mai multi.
    Din motive bine intemeiate,dar acum imi este prea lene sa le spun si oricum le aveti si voi pe ale voastre si cred ca sunt suficiente :P

  4. pfff ba fitzar toate “ferestrele” tale ;)) momentan eu am facut rost de un xp foarte bun cu sp3 stabil cum nu ai intalnit xp :P.
    Si mah, poate imi puneam si eu windows7,dar cand stiu ca cei mai buni gameri(la shootere) din Romania folosesc xp,cred ca baietii aia stiu ce fac! Si ii cunos pe cativa dintre ei si mi-au zis “ba noi ramanem pe xp inca cev timp de acum incolo,tu fa ce vrei”. Sunt convins ca nu de prostii au ramas pe xp ;)

  5. XP- ul ramane in continuare cel mai potrivit daca esti un gamer impatimit.

  6. @Gyony: daaa, cum sa nu. de asta are XP directx 11, nu? ultima oara inca se chinuia lumea cu directx 10 pentru XP.

    pentru jocurile de acum cativa ani normal ca e bun, ca nu foloseau nimic nou alea, da’ pentru astea care sunt acum sau pentru alea care vor urma … XP e pa.

  7. Aici e discutabila treaba, degeaba ai Wind 7 , daca ai o placa video care nu iti suporta dx11, asa ca investitii minime…rezulate medii.

Raspuns pentru oxido Nu sunt in stare

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.