Pentru seringi nu sunt bani, da’ pentru operaţii de schimbare de sex sunt destui

Chiar acum câteva zile îmi povestea cineva cum că a dus-o pe bunica lui la spital, pentru o operaţie, şi acolo a trebuie să cumpere chestii precum seringi şi o ceva care se pune la perfuzii ca să picure.

Asta cu seringile e clar aşa, când am fost operat anul trecut la fel a fost nevoie să mi le cumpere şi mie. Plus alte câteva medicamente.

Să zicem că eu poate n-aş fi meritat chiar totul gratis în spital, pentru cât am cotizat eu la CNAS, da’ cineva de peste 80 de ani sigur a cotizat suficient cât să le poată da nişte seringi gratis.

Alte cinci operaţii similare făcute la Spitalul Floreasca au fost acoperite de sistemul public de asigurări. Dacă intervenţia nu se va deconta, pacientul îşi va plăti singur operaţia, spun medicii. În SUA, o astfel de intervenţie costă între 20.000 şi 60.000 de dolari. [EVZ]

Cum ar fi acum să se facă măriri de penis, de exemplu, pe banii statului? Adică unii pot muri că nu au bani pentru operaţii şi statul schimbă sexele nebunilor.

Eu poate mă simt negru şi mă simt prost că nu sunt la fel ca restul fraţilor mei care au 30 de cm de dotare. Şi sunt deprimat că sunt un negru prins într-un corp de alb. Să mi-o mărească statul pe gratis! La alţii le-o pune pe toată şi mie nu îmi mai pune 2-3 cm? Păi e frumos?

Dintotdeauna s-a simţit bărbat, iar faptul că îi venea ciclu lunar era cea mai mare povară psihică. Cinci ani de zile a căutat soluţii: controale la endo crinolog şi la ginecolog, investigaţii genetice, consiliere psihologică. “Diagnosticul a fost clar: cromozomii sunt defecţi, creier de bărbat în corp de femeie. În timp ce travestiţii şi hermafrodiţii pot trăi cu sexul de la natură, transsexualii, nu”, a explicat medicul care a condus operaţia, Cristian Niţescu. [EVZ]

… plm.

Tu ce ai de zis?

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.