acum .ro

Esoteric Agenda (2008)

E un documentar foarte asemănător cu Zeitgeist, poate doar mai puțin popular. A apărut cândva pe la sfârșitul lui 2008, însă eu nu am apucat să-l văd decât acum puțin timp.

După cum am zis, se aseamănă foarte mult cu Zeitgeist și tratează în mare parte aceleași subiecte sau subiecte de același gen. Cantitatea de adevăr din film nu prea putem să o decidem noi, se poate să fie totul adevărat, se poate să nu fie totul adevărat, dar să fie destul adevăr, și se poate să nu fie nimic adevărat de acolo și totul să fie o chestie făcută la mișto, ca să își bată joc de creierii noștri. Eu merg pe varianta de mijoloc, ceva adevărat și ceva vrăjeală, însă destul adevăr încât să ne intereseze.

Lucruri despre care s-a vorbit și care par a fi destul de importante:

  • aspartamul – mai multe informații aici; la fel de ușor putem să o numim și otravă. parcă asta e și substanța care face posibilă superba reacție dintre Cola și Mentos.
  • agenda 21 – mai multe informații aici; i se mai zice și Dezvoltare Durabilă, adică un Pământ cu doar 500 de milioane de oameni, adică cu peste 90% mai puțini decât acum. Și asta destul de curând.
  • noua ordine modială – mai multe informații aici; acum cu criza asta se pare că ne apropiem destul de mult de așa ceva sau cel puțin va fi posibilă treaba asta destul de curând.
  • codex alimentarius – mai multe informații aici; asta ar fi doar o cale pentru Dezvoltarea Durabilă și noua ordine modială.
  • fluorizarea apei – mai multe informații aici; încă o metodă de a ne omorî încet și sigur.
  • amero – mai multe informații aici; asta e mai mult cu SUA, Mexic și Canada.Posibil să nu intereseze așa mult.



Valkyrie (2008)

În sfârşit un film bine făcut. Se vede că e lucrat de oameni care se pricep, filmat foarte mişto, sunet bun, iar ideea filmului e foarte bună.

Ca idee, e vorba despre încercarea eşuată de asasinare a lui Hitler, din timpul celui de-al doilea război mondial, de un grup de lideri din armata germană. Nu doar asasinarea lui Hitler era în planul lor, ci şi preluarea puterii în Germania. Cei care au pus la care asasinatul şi erau capul întregii operaţiuni erau de părere că Hitler distrugea ţara prin modul lui de a o conduce, găsind ca unică soluţie asasinarea lui şi preluarea puterii.

Get Smart (2008)

Îmi făcusem o idee greşită despre film când văzusem titlul, îl tot asociam cu Smart People şi cu actriţa aia care jucase în Juno, gravida aia. Mă enervase la culme în porcăria aia de film.

Filmul e un fel de James Bond, dar ceva mai caterincos şi mult mai neserios. Nişte terorişti de mână a doua vor să arunce în aer o grămadă de oameni, printre ei fiind şi preşedintele SUA, şi Maxwell Smart trebuie să-i oprească. Max face parte dintr-o agenţie americană de spionaj, Control, şi de foarte mulţi ani îşi dorea să ajungă agent, dar fiind un foarte bun analist nu a fost promovat. După ce identităţile agenţilor au fost compromise doar Max şi Agenta 99 puteau să ducă la sfârşit misiunea.



Punisher: War Zone (2008)

Nu e nici cel mai grozav film, dar nici unul slab, aş zice că merge văzut. Ca să rezum tot filmul la câteva cuvinte: multe împuşcături, mulţi mafioţi morţi, mult sânge şi un om supărat rău de tot pe mafie. Şi cum era el aşa supărat, lichida toţi infractorii pe care îi prindea. Motivul ? Nişte mafioţi i-au omorât familia cu ceva timp în urmă. La câţi oameni mor în film, The Punisher e un fel de Rambo Ninja, omoară ca Rambo şi e discret ca un ninja. Cam asta e.