Cârciuma fără tencuială nu e “diferită”, e doar un jeg cu zero investiţii

În oraşele precum Braşov sau Cluj-Napoca există un anume trend: cârciumi / baruri în tot felul de beciuri şi cladiri care stau să cadă pe clienţi şi unde s-au investit mai mulţi bani în becuri decât în renovarea sau amenajarea spaţiului.

Faptul că exista oameni care apreciază locurile care arată ca un grajd este un mare avantaj pentru toţi afaceriştii, nu mai trebuie decât să găsească cea mai căzută casă, să bage nişte mese şi scaune şi să dea cu nişte muci pe pereţi, pentru că acei muci vor fi foarte atent analizaţi şi oamenii îi vor aprecia de parcă au fost pictaţi de Picasso.

Locurile astea se numesc “Baruri pentru oamenii altfel”, genul de oameni care ar încerca să consume supa cu furculiţa, doar pentru că toţi ceilalti, nişte oameni banali, simpli şi nu atât de complecşi precum sunt ei, se folosesc de lingură, ceea ce e banal şi deloc diferit.

“Dar sunt preţuri aşa de MICI!”

 

Când spaţiul care stă să cadă a costat 0 bani, probabil n-are încălzire, are 5 becuri şi 2 chelneriţe, e normal să nu fie motive pentru a avea preţuri mari. Câştigurile oricum sunt mari, doar vin o grămadă de oameni să bea într-un grajd.

Nu e ok să apreciaţi aşa ceva!

Pur şi simplu nu are sens.

Dacă ar fi arătat casa / apartamentul vreunuia dintre ăştia care ridică aşa mizerii la rang de artă ar fi fost totul ok: acasă trăieşti în jeg, când ieşi la o apa plată te duci tot în jeg.

Ce urmează, să se deschidă baruri în cutiile de carton ale boschetarilor?

Eu aştept doar locuri de genul ăsta:

Tu ce ai de zis?

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.