Amintiri din viitor

… sau FlashForward, pentru ăştia mai englezi.

Nu, eu n-am visat ziua de 29 aprilie 2010 şi nici nu am văzut viitorul. Am visat eu multe, dar viitorul ăla suna prea bine ca să fie chiar viitorul. Păcat că nu m-am gândit în vis să mă uit şi la un calendar, măcar aş fi fost sigur de visul meu. Acum nu-mi mai rămâne decât să povestesc câte ceva despre serial.

Probabil că deja a aflat toată lumea despre marele serial de pe AXN, s-a scris despre el şi în presă, şi pe net şi aseară am văzut o reclamă şi pe Antena 3. Ar fi fost păcat să bage oamenii ăia atâţia bani în pubicitate şi să nu afle nimeni, nu?

Cum mi se pare serialul? Am văzut până acum 7 episoare şi pot să zic că încă mai sunt curios şi aştept să văd şi următoarele episoade.

Intriga filmului e un eveniment inexplicabil care îi face pe toţi locuitorii planetei să îşi piardă cunoştinţa în acelaşi moment, timp de 2 minute şi 17 secunde, perioadă în care ei vor vedea ceea ce li se va întâmpla şase luni mai târziu, pe 29 aprilie 2010.

EVZ.

Nu-i genial? Nu-mi aduc aminte să fi văzut alt film sau serial care să conţină idei de genul ăsta, plus că îmi şi place ideea: toată lumea leşină şi aproape nimeni nu ştie de ce. Aproape că nu se putea un mister mai mare.

Ca de obicei, sunt şi câteva chestiuni care nu îmi plac. Era poate mai mişto dacă serialul rămânea doar pe partea asta cu misterul, fără să o dea şi în altele. Când nu încearcă să rezolve misterul Mark de la FBI parcă joacă într-o telenovelă cu nevastă-sa, iar nevastă-sa parcă e un Dr House acolo la spital la ea. Se adună deja chestiile în plus şi uneori ocupă mai mult spaţiu în film decât orice chestie legată de marele leşin.

Mi se pare mie sau John Cho chiar arată a copil de 16 ani? Cam aşa arată el în film. Ştiu că are peste 30 de ani, da’ nu pare să aibă nici jumate … şi atunci ce caută el la FBI? S-o fi angajat doar pe perioada vacanţei de vară?

Ca să nu o mai lungesc cu vorba … “Amintiri din viitor” e şmecher.

10 comentarii la Amintiri din viitor

  1. [SPOILER ALERT]

    John Cho e cel care a consacrat cuvantul MILF. In American Pie, el e cel care cand o vede pe mama lui Stifler zice “That’s a MILF!!!”, “A what??” “A Mom I’d like to Fuck!!”. Plus ca a mai jucat si in Star Trek anul asta.
    Mie imi place mult mai mult personajul lui decat Mark, oricum. Sper sa nu moara pana la urma :(

  2. hehe asa se numea albumu din 2002 “Amintiri din viitor” ;) smecher

  3. Sal, teniescu, te astept sa urmaresti recenziii, poze promotionale si chiar spoilere pe ************
    (sper ca nu te supara faptul ca am pus siteul)

  4. Mi-a placut articolul asta despre Amintiri din viitor. Ai facut o treaba buna TeniescuTe invit si pe blogul meu. E nou, dar e ok

  5. si n-ati zis voi nimic de agenta lesbi de la FBI.. Eu nu am vazut filmul dar am vazut asta prin tagurile de pe IMDB.

  6. Nu stiam despre serial; pare interesant. Mi-a placut mult trilogia “Back to the future”, nu stiu daca se aseamana, dar imi plac oricum genul asta de filme…

  7. Pingback: A revenit FlashForward » Teniescu's blog

Tu ce ai de zis?

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.