Poate sunt eu nebun sau poate am dreptate, dar faza cu update-urile la unele programe e pur şi simplu gândită cu curul. Poate nici măcar cu curul nu e gândită. Şi devine enervant.

Am tras o mizerie de film cu incendiul ăla şi dau să îl trec puţin prin Movie Maker. Pe XP moare Movie Maker când îi dau să salveze şi m-am gândit să îl fac pe 7, de vreme ce pe XP oricum nu puteam. Bag mizeria pe laptop, deschis Movie Maker şi până să pornească hop că îmi vine mesaju’ de eroare “This is a beta version bla bla … ” şi îmi dă să aleg ori “Close” ori “Update”. Bre, Windowsule, mă grăbesc, n-am timp de update. El nimic, update sau close. Dacă dădeam close atunci closed rămânea şi i-am dat update, am aşteptat vreo 15 minute şi gata a fost. Chiar nu putea să mă lase să transform filmul ăla cu versiunea beta? Era chiar aşa de greu?

La capitolul ăsta şi Firefox o dă în bară. Dacă detectează vreun update îl downloadează şi îl instalează la următoarea pornire. De parcă atunci când porneşti Firefoxul îl porneşti doar ca să îşi facă el update, nu pentru că ai treabă sau pentru că te-ai grăbi să faci ceva. De ce nu putea să aibă el răbdare şi să-şi facă update când îl închid. Că dacă îl închid sigur n-am nevoie de el, aşa că poate să o lungească şi să îşi dea restart cât o vrea el.

Cum ar fi fost dacă şi Windowsul îşi instala update-urile la pornire? Câte un Service Pack de 200-300 de MB sigur ar fi făcut calculatorul inutil pentru zeci de minute. Culmea, odată chiar aveam instalat un Vista, TinyVista parcă, şi idiotul îşi instala update-urile când il porneam. Şi nu ştiu în ce fel instala el, dar la fiecare pornire avea de instalat peste 100 de update-uri. Cât dura treaba asta? Cam 1 oră, de fiecare dată.