Home / personal / Ne trebuie muzică tristă? Dar filme triste?

Ne trebuie muzică tristă? Dar filme triste?

Nu pot să înţeleg nevoia de chestii triste. Niciodată nu am înţeles-o si n-o să o înţeleg niciodată.

Muzica tristă: de ce vor oamenii să asculte nişte muzică tristă şi deprimantă? Să găsesc oameni d-ăştia care se simt super bine şi sunt foarte bine dispuşi şi le trece prin cap “a, vreau să fiu trist, să ascult nişte muzică tristă …” şi ascultă nişte mizerie din aia. Ca să ce? Cine preferă să fie trist din cauza muzicii? Voi nu sunteţi sănătoşi la cap. Dacă te deprimă ceva sigur nu e în avantajul tău, fie că erai sau nu deprimat de dinainte. Pur şi simplu n-are cum să te ajute.

Triştii care ascultă muzică tristă sunt şi mai varză. Odată ce eşti terci la ce îţi mai trebuie să te facă ceva şi mai terci de atât? Dacă eşti în căutare de motive să-ţi iei gâtu’ atunci marş să ţi-l iei fără să o lungeşti atât.

Filmele triste: bun, astea mă enervează şi mai mult. Dacă e un film care are orice legătură cu comunismul şi e un film trist atunci e un film bun. Atât de bun încât e premiat de toţi ăştia din vestul Europei. Sau în general de ăia care o duc atât de bine încât e ceva nou pentru ei să vadă chestii triste pe care alţii le trăiesc şi pentru care viaţa aia tristă e ceva normal, nu subiect de film.

Din nou, de ce să vedem filme triste? Să zicem că astea cu comunismul ar fi interesante sau măcar ar satisface curiozitatea oamenilor, cam ca toate din categoria asta, dar alea care nu au nimic concret la bază şi au doar o poveste tristă în ele chiar nu îşi au rostul. Şi “tristă” diferă de “serioasă”.

Mă foarte mir cum încă mai au succes chestii care nu te binedispun.