Încetul cu încetul marca BMW ajunge să concureze cu prea cunoscuta marcă Dacia la capitolul ” prezenţa pe străzi “. Şi nu doar că ajunge să concureze, dar cu cât e oraşul mai mare cu atât mai multe maşini BMW sunt şi tot cu atât mai puţine maşini marca Dacia.

Orice om care se respectă şi are de mers prin diverse locuri visează să aibă o maşină cât mai decentă, eventual una făcută de nemţi, Mercedes sau BMW. Şi cum cu Mercedesul nu eşti şmecher, n-ai motor tare, nu faci zgomot, nu te bagă lumea în seamă atunci, evident, nu are rost să îl cumperi, aşadar ajungi la un BMW.

Ce rost mai are să îti iei o Dacia Solenza şi să dai 2.000 de euro pe ea când poţi să dai 1.000 de euro pe un BMW de 15 ani ? Nu are. Iar dacă îţi iei BMW-ul din ’95 mai poţi să te spargi şi în figuri pe la un semafor, pe o porţiune de drum drept de 200 de metri, poate poate te mai bagă vreuna mai uşoară în seamă.

Indiferent de numărul de zerouri din coada sumei pe care o ai în buzunar dacă vrei un BMW poţi să ţi-l iei. Chiar dacă eşti doar un ţăran de oraş care se crede pilot de curse cu maxim 2.000 de euro tot de rezolvi, îţi tragi un Ursuleţ sau o Pisicuţă şi gata … scrie şmecher pe tine. Însă dacă te crezi mai bun decât ţăranul cu Pisicuţa / Ursuleţul atunci probabil te gândeşti la un 525 din ’95, e maşină mare, are dotări, parcă seamănă a limuzină de şef.

Am trecut de cocalarii care se cred duri şi care muncesc de îşi rup spatele pentru banii de benzină care îi bagă în cazanu’ lor de BMW şi … mai avem încă două tipuri de oameni, ăia normali care nu se sparg în figuri şi îşi iau o maşină pentru că chiar le place şi, în sfârşit, şefii adevăraţi care au super maşini ce valorează multe zeci de mii de euro. Însă în legătură cu ăştia simţiţi nu avem ce comenta, iar cu bogaţii nu avem nici o legătură aşa că nu ne băgăm peste ei.

Aici în Sălajan, BMW-urile sunt exact ca ciupercile … după ploaie. Lângă statuie două BMW-uri la fel, verzi, de vânzare, în benzinăria de lângă piaţa Titan încă două de vânzare, 100 de metri mai încolo, după colţ, încă unul alb, cică ceva mai tunat, din nou, de vânzare. Şi despre alea de pe stradă cu care dau şmecherii ture în forţă nu mai are rost să zic, ştiţi cum e treaba şi cam cat de dese sunt.

Nu mai ştiu unde vroiam să ajung, important e că am încercat ceva. Eh, normal că ştiu, dar las pe fiecare să tragă concluziile.