Bacul se modifică din 2010

Ca şi până acum, la fiecare câţiva ani se modifică examenul de bacalaureat. Nu e vorba de vreo idee ca ” vai, să înveţe elevii şi să reuşească, să le fie lor bine. “, ci doar ca să-şi facă şi ministerul puţină imagine, să pară că se lucrează şi pe acolo.

Ei în mare parte cică ar dori binele elevilor, căcat, ăia de conduc ministerele habar n-au care e treaba prin şcoli. Dovadă e şi bacul de acum vreo 4-5 ani, când de la bune ce erau modificările au picat ăia pe capete.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ne-a declarat intenţia sa de a modifica examenul de bacalaureat, începând cu anul 2010, într-un interviu pentru Cotidianul. Încă de anul trecut ea propunea ca absolvenţii de liceu să fie testaţi la trei probe, nu la şapte, iar examenul să fie organizat în universităţi, pentru a nu se mai copia. „Un bacalaureat pe examene mai puţine, dar exigente, cred că este exact ceea ce ne-ar trebui. Iar liceul trebuie restructurat în sensul unei mai corecte profilări.

Via Cotidianul

:/

2 comentarii la Bacul se modifică din 2010

  1. De fiecare data cand vine un ministru nou, se schimba ceva.

  2. Doar 3 examene ? Mie mi se parea mai normal ca un elev, care termina liceul, sa fie testat la mai multe materii, fie ele si 7. Cei care finalizeaza scoala generala sa fie testati la 3 materii, nu cei de liceu.

Tu ce ai de zis?

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.