Status Pimp și banii

Atunci când s-a lansat Status Pimp și s-a dat liber la conturile de pejti am intrat și eu ca tot românul să îmi fac cont și să casc ochii prin grădina lor. Încă nu se dăduse drumul și la campanii așa că mare lucru de zis despre întregul proiect nu prea era. Adică ar fi fost, dar îmi era lene să scriu.

Încredere ? Foarte sincer, publicitatea pe Yahoo! Messenger nu îmi inspiră nici un gram de încredere, aproape un gram, că e voie cu atâta. Eu dacă aș avea bani de băgat în promovarea unui produs / serviciu atunci cu singuranță nu i-aș băga printr-o chestie de asta. E cineva care crede că românașii noștri nu vor încerca să facă manevre ? Ca și cu Google AdSense, vor fi destui care cer(șesc) clickuri pe reclame. La urma urmei nu Status Pimp ar fi de vină, dar îl strică oamenii care vor încerca să ciupească câte puțin prin el și asta l-ar cam trage la fund.

Azi la ora 00:00 s-a dat drumu la campanii. Eu am crezut că gata, acum toată lumea o să facă bani și d-astea. Ei da, acum advertiserii se pot înscrie în program. Cam atât deocamdată. Și tot de azi noapte serverele lor abia mai merg, Pimp Tool tot dă mesaje de eroare, îmi spune că nu se poate conecta la servere, de parcă eu pot să îi fac ceva. Ei susțin că problemele la servere sunt din cauza pejtilor care au intrat ca nebunii pe pagina lor, dar și din cauza unui atac DDoS. Sau mai pe scurt, nu sunt chiar pregătiți pentru ce îi aștepta.

Clickul valid ! S-a găsit și o metodă de a le da puțin în cap celor care vroiau să ciordească prin super sistemul lor: clickul valid ! Ce e aia ce se numește click valid ?

  • În primul rând se acceptă doar clickuri din România. Clickurile date de prietenii tăi aflați prin străinătăţi nu contribuie la umplerea pimp-buzunarelor.
  • Status Pimp detectează automat IP-ul și țara de origine, elimină vizitele prin proxy și cele la care IP-ul nu este vizibil.
  • Unei campanii îi pot corespunde mai multe statusuri. Dacă un prieten dă clickuri pe mai multe statusuri ale aceleași campanii, se ia în considerare doar un singur click.
  • Traficul prea mult (spike) deodată este ignorat. Mass-urile, buzz-urile şi tot ce înseamnă clickuri cu forţa sunt ignorate total. Click-urile valide sunt doar cele date pe bune de prietenii voştri.

Pe asta cu clickurile din România o mai înțelegem, deși începe să îi cam crească barbă. Status Pimp detectează IP-ul, ha? Până și un program ca ZoneAlarm poate ascunde ultimele cifre din IP. Ce ne facem ? Nimic, nu luăm bani. Nu luăm noi, că ei probabil iau.

Aparent, dumele mai interesante au fost lăsate la sfârșit. Deci o campanie poate avea mai multe statusuri, am înțeles. Dacă o campanie ar avea 100 de staturi și 10 oameni îmi dau click pe fiecare status (că vor ei, nu că îi pun eu) atunci eu nu primesc 10*100*7 cenți (maxim), ci doar 10*7 cenți (maxim). Deja sună a hoție pe față. Încă una: traficul prea mult e ignorat ! Păi ce înseamnă prea mult ? Sau dacă se întâmplă să am multe sute de oameni în lista și e vreo campanie cu statusul Femei gratis ! atunci eu iar nu aș primi bani că aia mulți au dat click ? Păi care e partea mea de vină ?

Și cam atât. Acum stăm și așteptăm să apară primii bani din Status Pimp. :P

LE: Alte câteva idei despre cât de bun / rău e sistemul lor găsiți aici.

Un comentariu la Status Pimp și banii

  1. Nu iti ascunde nici un soft ultimele cifre din IP, pentru ca nu ai mai putea deschide siteul. Ai nevoie de un IP real sa intri pe un site, nu de jumatate de IP :)

Tu ce ai de zis?

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.