Am văzut ieri că există șoferi fie extrem de proști, fie extrem de idioți. Poate ambele variante plus o tonă de nesimțire. Sincer, le doresc să pățească și ei exact cum au pățit cei încurcați de ei.
Eram ieri prin centrul civic (cică așa îi zice, habar n-am) al Brașovlui și undeva într-o intersecție se auzea o ambulanță. Noi eram pe drumul care avea verde la semafor și ambulanța, care AVEA semnalele acustice și vizuale în funcțiune, stătea pe banda din mijloc, că erau 3, în spatele unui nene cu un Audi 80. Repet, ambulanța avea toate semnalele pornite, noi am auzit-o înainte să o vedem. Trecând noi prin intersecție am văzut că pe boule din acel Audi 80 îl durea exact în cur de ambulanța din spatele lui. Nici restul șoferilor n-au făcut mare lucru, dar nici nu aveau ambulanța în spatele lor.
Cum credeți că a reușit să plece ambulanța ? A sărit un nene din ambulanța ca să îi zică boului din Audi să se dea la o parte. Da, s-a dat jos cineva DIN AMBULANȚA care avea TOATE semnalele pornite ! Boul a trebuie să fie bou până la capăt, s-a dat doar puțin la o parte, exact cât să nu treacă nici acum ambulanța și să trebuiască să mai miște și alt șofer mașina.
Nu știu ce caută asemenea specimene la volan. Nu e primul caz de om idiot pe care îl vad că nu se dă din fața ambulanței pentru că nu își dă seama că e acolo. Mă gândeam că trebuie să ai un minim de capacități ca să poți fi șofer, dar observ că nu. Oameni orbi și fără mâini ne mai trebuie pe străzi.
Cam în ce directie ne-am dus în ultima sută de ani și cum ne-a prins Centenarul Marii Uniri? Este sau...
Am primit azi un link cu niște produse interesante ale unui brand suspect de pe eMag: De ce e ușor...
Filmarea de mai jos este din luna iunie, din Alba Iulia, și surprinde motociliștii de la Bikers Party 2017. Îndrăznesc...
3 comentarii la De ce să treacă ambulanța ? Să stea la semafor !
20/06/2009 la 7:47 pm
Din pacate drumurile noastre sunt pline de asemenea boi prosti si nesimtiti care nu au ce cauta la volan, locul lor fiind in jungla.
25/06/2009 la 3:51 pm
Off! Din pacate, cum spune Sabin, drumurile noastre sunt intens circulate de astfel de boi.
Clar ca nici Timisoara nu e scutita de ei. Acum cateva saptamani am putut reconstata asta, cand un specimen cu permis cumparat a trecut aproape pe rosu, facand stanga, taind practic calea unei ambulante care intrase pe contrasens pentru a putea depasi coloana de masini.
Vorba aia, “n-ai cu cine”!
26/06/2009 la 12:43 am
si totusi brasovul este un oras mic,eu cand am fost in noiembrie nu era cine stie ce trafic.