E greu să ne recunoaştem greşelile?

În general am o problemă cu oamenii care nu sunt în stare să-şi recunoască greşelile, oricât de importante sau neimportante ar fi ele, fie că ţin de un domeniu sau altul.

De foarte multe ori mă cert cu oamenii care nu sunt în stare să recunoască o greşeală pe care au făcut-o. Nu e atât de importantă problema sau greşeala, ci treaba cu recunoscutul contează mai mult pentru mine, şi de multe ori presez oamenii tocmai pentru a vedea până unde sunt în stare să meargă cu minciunile sau cu aruncatul vinei pe altcineva, când ar fi mult mai simplu să accepte faptul că au greşit cu ceva.

Ieri, ca un partener cinstit, cum sunt eu de obicei, privind colaborarea mea cu RATB, (adică îmi mai iau bilete) a trebuit să-mi încarc acel card electronic şi aveam la mine bani mai mari şi mai mărunţi, ăia măruţi îmi fiind suficienţi pentru câteva bilete, un suc la jumate şi eventual o îngheţată, că mai aveam maxim o oră până să ajung acasă şi n-aş fi avut nevoie şi de altceva pe drum. Erau socotiţi cât să nu schimb alţi bani pe acolo, 5 lei pe RATB, vreo 3 lei o cola apă şi o îngheţată.

Se întâmpla la Romană, la un chioşc RATB:

– Vreau şi eu să-mi puneţi 5 lei pe card –  asta după ce îl dădusem pe geam acolo şi m-am asigurat că a trecut destul timp şi că ar avea nevoie să ştie suma pe care trebuie să o pună pe card; deci trebuia să fie atentă …

Îi bag 10 lei pe geam şi tanti operează ce operază pe acolo şi văd că pe casa de marcat scrie 10 lei. Nu era nimic de sumă şi rest, deci era clar că i-a pus pe toţi.

– Aţi pus toţi aia 10 lei pe card? V-am zis să puneţi doar 5 …

Se uita la mine da’ nu a înţeles ce am spus şi întoarce urechea mai spre mine (NU A AUZIT NIMIC DIN CE AM ZIS)

– Cred că nu aţi auzit mai înainte, eu v-am zis să puneţi doar 5, nu toţi 10.

– Da, sigur, eu să nu aud …  Sunteţi prima persoană care zice asta.

– Păi v-am zis să puneţi 5, dar v-am dat 10.

– Nu, mi-aţi zis să pun 10.

Aproape m-a convins. Eram gata să cred că avea dreptate, atât de sigură era pe ea. Problema era că nu îmi pun niciodată 10 lei pe card. Nu am nevoie, merg cu metroul mai mult şi acolo îmi iau cartelă de la ei, aveam nevoie doar de 2 călătorii pe RATB. Victoriei – Universitate şi Universitate – Drumul Taberei. Nu aveam de ce să mă gândesc nici o secundă să pun mai mulţi bani de vreme ce nu aveam nevoie de ei acolo.

– Nu, v-am spus doar 5 să puneţi.

– 10 mi-aţi spus.

– Adică acum sunt eu nebun sau cum? Ştiţi mai bine ce vorbesc sau cum?

 

Şi se uita cu un atâta dispreţ de parcă abia m-a operat pe creier a 10-a oară şi mi-a salvat viaţa de tot atâtea ori. Geamu’ era termopan, chiar dacă-i dădeam o bucată nu aveam cum să ajung şi la ea. Probabil au ştiut ei de ce pun geamuri aşa securizaze acolo. Şi motivul nu erau banii.

I-am pomenint de morţi şi am plecat.

 

După ce a greşit suma puteam să continuăm şi aşa:

– Da, n-am auzit bine când aţi zis 5 lei. Îmi cer scuze …

– Mmm, bine. Atunci lăsaţi aşa.

Şi aş fi plecat plecat fără să o bat la cap.

 

Chiar atât de situaţie complicată era că vaca aia de tanti n-ar fi putut recunoaşte că a greşit? Putea să accepte asta liniştită.

Dacă aş întâlni acum pe cineva, în orice context, şi ar face o chestie de genul ăsta, clar n-aş putea să mai cred pe urmă că e o persoană serioasă sau pe care te poţi baza, de vreme ce are probleme în a-şi asuma greşelile. Pe de altă parte, dacă ar greşi şi pe urmă ar recunoaşte ar fi totul mai bine. Atunci când îţi dai seama sau accepţi că ai greşit deja e un lucru în plus pe care l-ai dovedit sau învăţat.

 

Tu ce ai de zis?

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.