RocknRolla (2008)

Cei care au văzut Snatch. vor observa imediat asemănarea dintre cele două filme. Am auzit chestii de genul ” Bă, da’ asta e făcut după Snatch. ” de la oameni care nu ştiau că regizorul e acelaşi. Poate mi s-a părut doar mie, sau chiar aşa e, dar zic că RocknRolla e ceva mai slab […]

Mai este căcat de mâncat

Dar tind să cred că Mircea Badea o să-l termine pe tot … cât de curând, asta dacă o ţine în ritmul ăsta, desigur, şi îi va lăsa pe restul mâncătorilor de rahat fără materie primă. Obişnuiesc să mai urmăresc În Gaura Presei, să mă mai râd şi eu, şi observ că Mircea Badea îşi […]

My Best Friend’s Girl (2008)

De când am văzut posterul filmului mi-am zis ” Ăsta e tare ! “, dar cu toate că aveam filmul de câteva săptămâni bune tot l-am amânat până când am vrut să mă uit la o comedie şi am încercat The Wackness, era o mizerie totală, aşa că am ajuns la My Best Friend’s Girl. […]

Transporter 3 (2008)

Am văzut şi eu în sfârşit Transporter 3 / Curierul 3, că apăruse aseară pe net varianta dvd … şi am cumpărat-o repede. La început am crezut că filmul o să fie naşpa, era cu ruşi, cu chestii chimice, bombe şi alte nebunii, crezusem că au scos treaba cu maşinile. După primele 10-15 minute de […]

Ghost Town (2008)

Am văzut Ghost Town de mai mult timp, era cam singura comedie care părea să fie decentă. Începutul filmului a fost mai mult decât foarte tare, a fost genial, păcat că parţile foarte bune s-au regăsit doar în început şi sfârşit. Comparativ cu începutul restul filmului e aşa si aşa, o comedie de mâna a […]

Nesimţitul din mine

Cam cât de nesimţit pot să fiu, nu în general, ci în somn. O chestiune care mi s-a întâmplat săptămâna trecută, dar cum încă nu mi-a trecut aş zice că încă nu e expirată faza. Din câte îmi aduc aminte, era miercuri dimineaţa ( adică aproape 12 ) şi mă trezesc cu o mică durere […]

Un desktop curat

Asta e mai mult un fel de ” afară vopsit gardul şi înauntru leopardul “. Etherfast vorbea despre desktopul lui frumos şi aranjat. E de înţeles, e pe sistem nou, abia a început să îl umple. Aşa e şi al meu după fiecare reinstall, dar acum a trecut mult timp de la un install aşa […]