Veşti proaste la Jucu

„În momentul de faţă avem un număr de aproximativ 1.700 de angajaţi şi vrem să rămânem la acest nivel până la sfârşitul anului, deşi trebuia iniţial să avem 2.000 de oameni”, a declarat John Guerry, directorul fabricii Nokia din Jucu. Nokia România a anunţat iniţial că, în 2009, compania va ajunge la un număr de […]

Chinezărie

Pe chinezi îi bănuiesc că au fost în stare să gândească aşa ceva. E puţin cam de cocalari, da’ merge … la ţară. Parcă şi văd cum peste câteva luni o să colcăie anunţurile ca ” Vând CECT TT ” pe Okazii, că Aukro pute şi acum. Alarmă are ?

Una cu gabori

N-o să îi mai caracterizez pe gabori, nici n-o să zic că acolo unde sunt gaborii de la circulaţie în intersecţie se duce dracului totul, dar vă povestesc cam de ce sunt ei în stare, că tot am trecut pe la Ploieşti în viteză şi mi-am adus aminte de ei. Se întâmpla cândva în vara […]

Munte, frig, zăpadă

Peste câteva ore o tai aşa uşor din Bucureşti, direcţia munte. O să stau câteva zile bune sau poate chiar o săptămână întreagă. Când mă gândesc că acolo temperaturile se învârt pe la -20 de grade mă apucă groază, nu mai sunt obişnuit cu aşa temperaturi … şi din weekendul ăsta se anunţă şi mai […]

Jocuri

Câteva idei despre jocurile pe calculator, valabile şi pentru jocurile de pe console şi orice alte chestii electronice pe care te poţi juca. 1. Jocurile devin din ce în ce mai complexe, grele şi necesită mult prea mult timp pentru a le duce până la capăt. Mă refer la jocurile serioase şi de ultimă generaţie, […]

Cashback ( 2006 )

Cashback trailer: M-am uitat puţin la film, pe sărite, şi mi s-a părut foarte prost. Apoi l-am luat din nou, cap coadă, şi … mi s-a părut chiar foarte tare. Deşi e din 2006 filmul nu l-am văzut până acum, nu ştiu cum, cred că doar acum a ieşit şi versiunea dvd.

Proşti … rău

Iniţial vroiam să scriu că în mare parte jucătorii de Counter Strike sunt extrem de proşti, dar m-am răzgândit. Sunt şi foarte mulţi jucători d-ăştia de duminică care sunt extrem de proşti, atât de proşti că put şi sub apă. Nu mă refer la felul în care joacă, ci la ce fac pe lângă faptul […]