Marius Tucă mai dă puţin în bloggeri

Pe Jurnalul.ro apar iar gânduri aparţinând lui Marius Tucă, strânse sub un articol cu numele ” Marius Tucă: Onanişti din toate blogurile, masturbaţi-vă! “. O mică parte din conţinut: După o carieră cinstită de onanişti, bloggeri autohtoni s-au dedat la ceva mai dulce, dar şi ceva mai picant, ceva dulce-picant în acord cu frustrările acumulate […]

Fidel Castro – gigolo italiano

Se spune că Fidel Castro ar fi avut multe femei, cam 35.000 până acum, adică vreo 2 pe zi timp de 40 de ani. Fidel Alejandro Castro Ruz, fostul lider al Cubei, a fost implicat în relaţii de natură sexuală cu peste 35.000 de femei, potrivit informaţiilor dintr-un documentar recent. ” S-a culcat cu cel […]

Maniaci ? Da !

Cine n-are un număr înmatriculare de genul celor de mai jos nu se poate considera un calculatorist adevărat. Sau sunt ăştia cu numerele prea maniaci ? Via Oare li se zice cocalari acolo în ţara lor ? Adica totuşi, bate spre aşa ceva, foarte puţin.

Se munceşte duminică ?

Eu unu nu muncesc nimic duminică. Nimic adică chiar nimic, nu mă apuc să fac curat, nu mă apuc să curăţ praful de pe componentele calculatorului, nu dezasamblez şi nu asamblez nimic. Şi dacă chiar e nevoie să fac ceva de genul celor de mai sus atunci … aştept ziua de luni. Duminică pare aşa […]

Poze de Hi5

Un alt exemplu de poze pe care le fac fetiţele pentru a le pune pe Hi5. Se înţelege că pe Hi5 îţi pui doar pozele care te fac să arăţi mai smecheră şi mai sexy, dar de ce trebuie să ştie lumea cât de mult te poţi crăcăna purtând un soi de rochiţă? Mă gândesc […]

Povestea continuă

… povestea cu Raiffeisen phising. Măcar de data asta baieţii au realizat un letter mai credibil şi, după cum se vede, mult mai lucrat. Bravo. Dar încă mă întreb, cât mai continuă ? LE: După ce am scris postul am mai primit un email, dar cu alt conţinut.

Desktop 3D

Am găsit ieri o chestie destul de mişto. Un program care îţi face desktop-ul 3D. De fapt in locul vechiul desktop va fi ceva, ca un joc, o casă prin care te poţi plimba şi obiectele din casa respectivă sunt shortcut-uri la diferite treburi. Detalii şi download aici. Poze full size aici, aici şi aici.